Povești pe canapea

- Articol -

Our Blog

articol despre psihologie

Nu e doar furie

  • 28/07/2026

🩵 Este foarte ușor să dăm vina pe noi pentru emoțiile pe care le simțim. Să ne blamăm pentru că suntem nervoși, impulsivi sau pentru felul în care reacționăm. Dar, de multe ori, în spatele furiei se află o emoție mult mai profundă și mai dureroasă, pe care poate nu ne-am dat voie să o simțim.

🧩 Așa s-a întâmplat și într-o ședință de astăzi.

La început, clienta a ales cea mai mare figurină pentru a reprezenta furia sa, iar pe sine s-a reprezentat printr-o figurină mult mai mică. Furia ocupa tot spațiul, iar ea părea mică în fața propriei emoții.

💬 Ulterior, după o discuție profundă, dureroasă și sinceră, a început să se contureze ceea ce se afla dincolo de furie. Am descoperit că aceasta era doar vârful aisbergului. Sub ea exista o tristețe profundă, care avea nevoie să fie văzută și simțită.

💙 La finalul ședinței, reprezentarea s-a schimbat: furia a devenit mai mică, iar tristețea a primit un loc mai mare. Dar și clienta mea a primit o reprezentare mai mare. 💙

✨ Uneori, ceea ce exprimăm cel mai puternic nu este ceea ce doare cel mai tare.

🧿 Atunci când avem curajul să privim dincolo de furie, putem ajunge la emoția care are cu adevărat nevoie de atenția noastră.